KOSAROM, sponsor al editiei speciale "Dansez pentru tine", difuzata la Pro TV in 5 decembrie

  Cecuri in valoare de 23.000 de euro au fost oferite de catre Kosarom, famiilor Homoc, Mireuta, Bosutan și Seles. Conform Pro TV( www.protv.ro), vineri seara, la "Dansez pentru tine", ringul de dans a fost cucerit de emoții, lacrimi de bucurie, spectacol din plin, dar și multe visuri împlinite. În ediția specială din 5 decembrie, show-ul de la Pro Tv a adus zâmbetul pe chipurile tuturor concurenților din sezonul care tocmai s-a încheiat, pentru că fiecare dintre ei și-a văzut visul împlinit chiar în direct. Mai mult, în cadrul competiției de vineri seara, trei familii celebre au reușit prin dansul lor să împlinească visul a trei familii numeroase aflate în nevoie.

  Pro Tv a fost lider detașat de audiență pe parcursul întregii emisiuni. Astfel, în intervalul orar 20.30 - 24.20, "Dansez pentru tine" a avut o medie de audiență pe publicul din mediul urban de 7,6 puncte de rating și 19,4 cota de piață, în timp ce Antena 1 s-a clasat abia pe locul al treilea cu o audiență medie de 2,8 puncte de rating și 7,2 procente din cota de piață după ACASĂ TV care a avut 5,2 puncte de rating și 13,4 % cota de piață. În minutul de aur al emisiunii, 22.35 ( dansul familiei Măruță) , Pro Tv a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori la nivelul întregii populații a României.

  Concurenții ultimului sezon "Dansez pentru tine" care nu au reușit să urce pe podium au avut parte de cele mai mari surprize în show-ul de vineri seara, pentru că la Pro Tv, în direct, visurile lor au prins aripi. A fost o competiție specială între 3 familii celebre și iubite de toată lumea care s-au duelat în dansuri originale pentru a ajuta alte trei familii numeroase aflate în nevoie. Anca Țurcașiu și soțul ei, Adela Popescu și fratele ei și CRBL și proaspăta lui soție, Elena, au încins ringul de dans cu momentele pe care le-au pregătit îndelung, timp de două săptămâni: musical și dans la alegere.

  La final, voturile telespectatorilor au hotărât și clasamentul pe podiumul acestei competiții cu scop caritabil, în urma căreia trei familii nevoiașe au primit bani și alte daruri pentru a se putea bucura de frumusețea sărbătorilor. Locul întâi a fost ocupat de Anca Țurcașiu și soțul ei, cu 42,89% din voturi, ei putând astfel să ajute familia pentru care au luptat cu suma de 8000 de euro. Familia Homoc locuiește cu chirie într-o garsonieră, fără curent și apă. Șase suflete se întrețin din alocațiile copiilor și din munca ocazională a soțului. Copiii sunt premianți, învață bine, dar nu pot merge la concursuri din cauza lipsei banilor.

  Pe locul al doilea în concurs nu s-a clasat o echipă, ci două: telespectatorii Pro Tv au hotărât ca echipele formate din CRBL și Elena și Adela Popescu și fratele ei să se claseze la egalitate, cu 28,56% din voturi, pe locul al doilea. Astfel, familiile pentru care au luptat cele două perechi au primit fiecare în noaptea de Moș Nicolae câte 5000 de euro.

  Adela și Călin Popescu au împlinit visul familiei Mireuță, care numără nu mai puțin de 12 copii. Pentru ei, traiul zilnic se câștigă foarte greu, iar cei mici au uitat de copilărie și își au fiecare rolul bine stabilit în gospădărie. Salariul îl aduce tatăl, care abia dacă găsește câte un loc de muncă în sat. Mama este și ea bolnavă, iar 6 dintre cei 12 micuți s-au îmbolnăvit de hepaptită.

  Familia Bușutan, pentru care au dansat CRBL și Elena, are 7 copii foarte talentați la pictură, teatru și șah. Trăiesc toți într-o singură cameră și se întrețin numai din alocația copiilor. Pentru prima dată, Moș Nicolae a venit și pentru aceste familii chiar în platoul "Dansez pentru tine", iar sumele câștigate în concurs și cadourile primite îi vor ajuta să se bucure și ei de sărbători.

  La rândul lor, Marius Nedelcu și Alexandra Seleș sunt mai aproape de visul pentru care au luptat: cei 5000 de euro primiți la "Dansez pentru tine" o vor ajuta pe Alexandra să își aducă mama acasă.

KOSAROM, sponsor al ediției speciale "Dansez pentru tine"...